Uniunea Europeană a fost fondată pe principiul egalității. Indiferent de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credință, opinii politice sau orice alte opinii, apartenență la o minoritate națională, proprietate, naștere, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală, ai dreptul de a fi tratat(ă) în mod egal atunci când cauți un loc de muncă și, după angajare, în privința deciziilor legate de promovări, plată și program de lucru.
Suntem aici pentru a te sprijini și pentru a ne asigura că ești tratat(ă) în mod egal. Discriminarea – din partea șefului, a colegilor, a managerilor angajatori sau a oricui altcuiva – nu își are locul la in lumea muncii și acționăm în mod activ pentru a-i pune capăt.
De ce trebuie să luăm măsuri cu privire la egalitatea în UE?
de femei din UE se simt discriminate la locul de muncă
dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, față de 75 % dintre persoanele fără dizabilități
dintre persoanele LGBTI intervievate în întreaga Europă au suferit de pe urma discriminării sau hărțuirii
Cum acționăm?
dintre toate posturile de director ar trebui ocupate de femei (acestea fiind sexul sub-reprezentat) până la finalul lunii iunie 2026, conform unei legi UE
de persoane în vârstă au beneficiat de bugetul ESF între 2007 și 2013
din investițiile ESF+ vor contribui la egalitatea de gen
Nu ar trebui ca ceea ce crezi, vârsta, dizabilitatea, etnia, genul sau orientarea sexuală să te împiedice să obții un loc de muncă. UE are o legislație care împiedică angajatorii să facă discriminări pe baza acestor factori.
- În calitate de cetățean(ă) UE, ai dreptul la tratament egal în ceea ce privește recrutarea, condițiile de muncă, promovarea, remunerarea, accesul la formare profesională, pensiile ocupaționale și concedierea. Organizațiile naționale specializate în chestiuni de egalitate te pot ajuta să îți exerciți aceste drepturi.
- În UE, angajatorii au datoriade a oferi conditii corespunzătoare pentru lucrătorii cu handicap. Dacă aveți un handicap, puteți solicita ajustări ale mediului de lucru sau ale postului dvs., dacă acestea sunt necesare pentru a vă desfășura activitatea.
Meriți să poți lucra fără grija că vei fi discriminat(ă), să fii luat(ă) în considerare în mod egal pentru creșteri salariale și promoții și să fii tratat(ă) cu respect. UE apără persoanele care sunt discriminate și are o legislație care vizează combaterea practicilor incorecte la locul de muncă. Joburi mai multe și mai bune, în spații de lucru incluzive și accesibile - acesta este obiectivul nostru.
- Legislația UE pentru tratament egal stipulează niveluri minime de protecție ce se aplică tuturor persoanelor care trăiesc și lucrează în Uniunea Europeană.
- Discriminarea la locul de muncă împotriva părinților (în special a mamelor) poate începe în timpul sarcinii. Părinții sunt văzuți ca fiind mai puțin dedicați muncii lor, mai puțin flexibili și mai puțin de încredere. Legislația UE pentru combaterea discriminării acoperă o serie de domenii, inclusiv protecția angajatelor însărcinate și a mamelor care alăptează, precum și dreptul la concediu de maternitate, de paternitate sau concediu pentru creșterea copilului.
- Începând cu anul 2000, UE a interzis discriminarea pe baza vârstei la locul de muncă. Aceasta înseamnă, de exemplu, că șeful tău nu îți poate refuza o promovare sau un stagiu de formare din cauza vârstei.
Femeile din UE câștigă, în medie, cu 13 % mai puțin decât bărbații. Tratarea diferentelor salarialeîntre femei și bărbați și a cauzelor de bază ale acestuia reprezintă unul dintre principalele obiective ale Strategiei europene pentru egalitatea de gen 2020-2025.
- Directiva privind transparența salarială adoptată în 2023 contribuie la garantarea faptului că principiul egalității salariale pentru muncă egală devine o realitate.
- Regulamentele UE cu privire la echilibrul dintre viața profesională și viața personalăle permit părinților și tutorilor să obțină un echilibru mai bun între muncă și viața de familie și promovează o împărțire mai bună a responsabilităților privind creșterea copiilor între bărbați și femei.
- Reglementările UE cu privire la echilibrul de gen în consiliile de administrație ale corporațiilor impun întreprinderilor mari, cotate la bursă, să aibă cel puțin 40 % din genul subreprezentat (în prezent femei) în rândul administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă sau 33 % în rândul tuturor administratorilor.
În ciuda progreselor înregistrate în ultimul deceniu, persoanele cu handicap se confruntă în continuare cu bariere considerabile și prezintă un risc mai ridicat de sărăcie și excluziune socială.
Comisia Europeană a adoptat Strategia pentru drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030 pentru a aduce schimbări pozitive în viețile persoanelor cu handicap din UE și din afara acesteia. Printre inițiativele sale emblematice se numără:
- Pachetul pentru ocuparea forței de muncă în rândul persoanelor cu handicap stabilește o serie de măsuri pentru îmbunătățirea situației profesionale a persoanelor cu handicap, de la practicile de angajare și ferirea conditiilor corespunzătoare până la consolidarea serviciilor publice care ajută persoanele cu handicap să găsească locuri de muncă și să le păstreze.
- Un card european al persoanelor cu handicap va servi ca dovadă a statutului de persoana cu handicap și le va oferi titularilor acces egal la condiții speciale și tratamente preferențiale oriunde în UE.
- Un card european de parcare pentru persoanele cu handicap va garanta utilizarea locurilor de parcare și a facilităților rezervate pentru persoanele cu handicap în toate țările UE și va înlocui cardurile naționale de parcare.